07 septembrie 2016

Liebster Award



Liebster Award



Am găsit acest tag, să îi zic așa, pe blogul  Forever Lost in Literature, și mi-a plăcut foarte mult, așa că m-am gândit să îl fac și eu. 

Deci, să trecem la treabă. 




Pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă ai fost nominalizat:

  1.  Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.
  2. Listează regulile în postarea ta.
  3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.
  4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.
  5. Scrie zece lucruri random despre tine.
  6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.
  7. Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

10 lucruri random despre mine:

  1. Îmi plac foarte mult cărțile, filmele despre/cu evrei, în special cele în care acțiunea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial.
  2. Cânt la chitară.
  3. Ador furtunile, plimbările prin ploaie, fulgerele, tunetele.
  4. Îmi place să mânânc cu bețele.
  5. Mi-ar plăcea să public cel puțin o carte.
  6. Urăsc cafeaua, dar îmi place cappuccino.
  7. Când sunt nervos, mă descarc prin scris, fie că scriu în jurnal sau că scriu o poveste sau o poezie.
  8. Deși țin mult la cărțile mele, le împrumut câteodată. Dar de obicei persoanelor de la care iau și eu cărți.
  9. Vreau să stau într-un oraș mare, aglomerat. Mi se pare super.
  10. Vreau să văd cel puțin un apus și/sau un răsărit pe plajă.
(A fost mai greu decât am crezut.)


Întrebări la care am răspuns:

1. Care sunt cele 5 cărți preferate pe care le-ai citit?

  • Hoțul de cărți de Markus Zusak
  • Poveste de iarnă de Mark Helprin
  • Elias și spioana cărturarilor de Sabaa Tahir
  • Aici, în tărâmul dragonilor de James A. Owen
  • Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee de Fombelle

2. Ce părere ai despre Gillian Flynn?

  • Din păcate nu mă pot afirma în privința ei, pentru că nu am citit nimic de la această autoare, deocamdată. Cine știe, poate în viitor îmi pică în mână și ceva de la ea.
3. Ce părere ai despre o carte cadou de ziua ta sau preferi altceva în loc de cărți?
  • Ador ideea de a primi o carte de ziua mea, deși nu prea se întâmplă. Totuși, mai degrabă îmi dai bani că să îmi iau eu o carte care știu sigur că îmi place sau îmi iei ceva fain și folositor, decât să îmi iei o carte pe care o am deja sau una care să nu îmi placă.
4. Semne de carte sau îndoitul paginilor?
  • Semne de carte. Nici să nu aud de îndoit.

5. Îți place să împrumuți cărți de la bibliotecă?

  • Da, îmi place, și trec pragul bibliotecii din oraș destul de des, chiar dacă au doar puține titluri noi. Puteți găsi comori acolo, credeți-mă. Și mai mult ca sigur o să fiu fidel și celei de la liceu, în curând.
6. Hainele sau cărțile? Pe ce dai mai des banii? :))
  • Cărți, logic. *întrebare retorică* :))
7. Care e cea mai urâtă copertă de carte, pe care o ai în bibliotecă?
  • Nu am cartea asta în bibliotecă, dar am de gând să mi-o iau când apare și volumul 2 (și sper din toată inima să îi pună coperta originală).

8. Cui ai vrea să îi iei un interviu? (autor)
  • Hmm, lui Markus Zusak, Ransom Riggs, Rick Riordan sau Sabaa Tahir. Plus câțiva din autorii români contemporani de la care vreau să citesc și cărțile.
9. Îți place să dai comandă de cărți online sau pur și simplu din librării?
  • Îmi place mult să iau din librării, pentru că am cartea pe loc, e altfel când o ai în mână chiar după ce ai dat banii. Dar de obicei cumpăr online pentru că sunt reduceri mult mai mari, plus că la mine în oraș nu există o librărie care să vândă cărți nou apărute, găsesc doar literatură școlară.

10. De ce citești?
  • Pentru că mă relaxează, în primul rând. Cărțile mă ajută să evadez pentru scurt timp din realitate, să descopăr lumi și povești noi. Mă învață o grămadă de chestii noi, mă ajută să cunosc mai bine oamenii și găsesc în ele o grămadă de lucruri interesante și lecții de viață.

Mi-a făcut plăcere să răspund la aceste întrebări super! 


Întrebările mele:

  1. Care e personajul cu care te-ai regăsit cel mai mult?
  2. Autorul de la care ai citit cele mai multe cărți?
  3. Cea mai faină copertă?
  4. Asculți muzică în timp ce citești? Ce fel?
  5. Preferi cărțile „independente” sau seriile?
  6. O carte lansată anul ăsta pe care nu ai apucat încă să o citești și vrei foarte mult?
  7. Câteva cărți la care ai plâns?
  8. Ce apreciezi cel mai mult la o carte?
  9. Genul care îți place cel mai mult?
  10. Folosești Goodreads? Ce părere ai despre site-ul/aplicația asta? 

Nominalizez pe:

Cam atât a fost. Sper că v-a plăcut și ne citim data viitoare! 

2 comentarii:

  1. "Semne de carte. Nici să nu aud de îndoit." Haha, I feel you. Oioioi, și mie îmi plac cărțile care se învârt în jurul celui de-al doilea război mondial, cât despre cântatul la chitară, ce drăguuț. Am și eu chitară, m-am rugat de ai mei atâta timp să-mi ia, și acum se pune praful pe ea. Încă sper că o să mă învețe un coleg să cânt la ea. :))

    Tare drăguțe răspunsurilee! *.*

    P.S. Te aștept și pe blogul meu: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! L-am vizitat deja, nu stiu daca ti-am lasat vreun comentariu.

      Ștergere