14 iulie 2017

Mid-year book freak out || Book Tag


Pentru că nu pot scrie nici o recenzie, din cine știe ce motive necunoscute, este vremea unui tag. Și altul mai bun nici că puteam găsi. 

Mid-year book freak out Tag este exact ce am nevoie să fac acum, adică un pic de organizare la mijlocul anului (da, știu, mijlocul anului a fost mai la începutul lunii, dar asta este). 


Am văzut tag-ul ăsta prima oară la Gintare, de la Book Roast (link spre videoclipul ei aici) și, chiar cu câteva minute înainte de a începe să scriu aricolul ăsta, la Jason Purcell,al cărui videoclip îl găsiți chiar aici



1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.


O să optez pentru „O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys. Pentru că e scrisă prea bine și vorbește atâta de minunat despre istorie, combinând-o cu viețile unor adolescenți care au avut ghinionul de a se naște în acea perioadă. Nu am cuvinte să descriu altfel. Este pur și simplu un roman prea dureros de adevărat.



2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Cu siguranță „Chaos” de Theo Anghel. Mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum. Mai multă acțiune și fir narativ mai captivant și mai interesant.











3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.


Agh, sunt prea prea multe aici. Aș putea să enumăr zeci. Cred că o să fac o postare separată pentru ele. Totuși, trebuie să fie aleasă una. Și câștigătoarea (de această dată) este.. „O fată din bucăți” de Kathleen Glasgow. De ce? Pentru că a avut parte de o lansare superbă, din câte am tot auzit, și pentru că tratează niște subiecte foarte interesante și sensibile, în același timp, după cum am aflat din recenzia realizată Daniel, dar și din alte locuri.









4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.

Abia acum 2 zile am aflat (ca toată lumea, de altfel) că frumusețea asta va apărea în toamnă și, deși nu am citit Milk and honey, celălalt volum de poezii al lui Rupi, ci doar părți din el, abia aștept să pun mâna pe asta. E de o simplitate genială.



Totuși, trebuie să menționez și „M.O.O.N.” de Sandra Coroian, continuarea pentru „I.R.En.”, deoarece primul volum a fost prea tare și s-a terminat într-o notă imensă de suspans.







5. Cea mai mare dezamăgire.

Greșesc cu ceva dacă spun că nu a existat? Până acum, am avut un an chiar super bun în materie de cărți. A existat o carte de la care m-aș fi așteptat la ceva mai mult, totuși, și anume „Pecetea morții” de nimeni alta decât minunata Veronica Roth. I-am dat doar 4 stele din 5 pe Goodreads. Am intrat greeeu de tot în poveste și cel puțin partea de început a fost extrem de plictisitoare. Mai târziu lucrurile s-au schimbat și am intrat cum trebuie în poveste și chiar mi-a plăcut.


6. Cea mai mare surpriză.

I.R.En., locul tău e aici. O minunăție care m-a uimit cu fiecare pagină întoarsă, să nu mai vorbim NIMIC despre finalul ei. Mai multe aflați din recenzie. (click aici)











7. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

David Mitchell cu siguranță merită acest titlu. Și l-a câștigat din plin. Nu este  un autor debutant, nicidecum, ci abia acum l-am descoperit eu, prin minunatul roman „Atlasul norilor” (recenzia aici).



8. Cel mai nou crush pe un personaj.



Nu prea obișnuiesc să am crushuri pe anumite personaje, pur și simplu nu îmi stă în fire. Dar pentru că trebuie să aleg, o să o aleg pe Saphira, dragonul din „Eragon”. Atâta timp cât este un dragon care poate gândi, se pune, nu?








9. Cel mai nou personaj preferat.




Kaz Brekker mi-a plăcut la nebunie. Are un umor atât de tare, este inteligent peste poate și ticluiește planurile mai bine ca oricine. Să nu mai vorbesc de modul în care se comportă cu Inej. Abia aștept să citesc volumul 2, să îl văd cum evoluează.





10. O carte care te-a făcut să plângi. 11. O carte care te-a făcut fericit.

S-o luăm așa: eu nu citesc romane de dragoste, decât cu mici excepții. Și aceste excepții sunt de obicei romane care au ca personaje principale un el și o ea, dar firul narativ nu este doar despre povestea de dragostea dintre ei, ci urmează și alte aspecte ale vieții lor și relațiile lor și cu alte personaje. Ei bine, un astfel de carte a fost „Dacă vei rămâne” de Gayle Forman. Da, m-a făcut să plâng și să râd în același timp. Da, mi-a plăcut la nebunie. Ah, chiar trebuie să îi fac o recenzie. :))


Și aici voi mai alege o carte, întrucât am combinat două cerințe în una singură.

Este vorba despre „Printre tonuri cenușii” de minunata Ruta Sepetys. Romanul ăsta m-a făcut să plâng pe aproape tot parcursul lui, într-atât e de cutremurător. Și de ce fericit? Din cauza finalului. Pentru că Ruta știe să pună un zâmbet pe fața ta atunci când credeai că te vei îneca în lacrimi.



12. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

Cred că este una din cele mai bune ecranizări realizate dintotdeauna. Au ținut firul narativ atât de bine încât am rămas aproape șocat. Au schimbat doar mici detalii din poveste, dar care nu au afectat absolut deloc cursul poveștii în mare. Cele mai călduroase felicitări din partea mea!!









13. Recenzia preferată scrisă până acum.


Cu siguranță recenzia pentru I. R. En. Am pus pasiune în scrierea recenzii ăsteia mai mult decât în multe alte recenzii la un loc. Și, trebuie s-o recunosc, a ieșit ceva de care sunt mândru. O găsiți dând click chiar AICI.




14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.



Nici nu am nevoie de alte cuvinte. Luați-vă câteva minute să o admirați, apoi treceți mai departe.








15. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?


Oh, ămm, ei bine. :)) Sunt câteva. Nu foarte multe. O să las doar poze cu copertele lor, altfel mă lungesc prea mult.
Știu că nu toate sunt publicate anul ăsta (cel puțin nu ediția în limba română în cazul unora), dar astea sunt câteva din titlurile pe care vreau să mi le cumpăr și să le citesc până la finalul anului 2017. 


 


Oh, și nominalizările, măcar câteva:
-- Alexandra, de la Pierduți în Literatură
-- Simina, de la Simina's Books
-- Daria, de la Cărțile Nopții
-- Iuliana, de la Glasul Literaturii
-- Amalia, de la Amalia Danciu
-- Dumitrița, de la Work of Books Web
-- Irina, de la Irina Citește
-- oricine altcineva dorește, cu precizarea să îmi menționeze blogul

Gata, e gata! Mult am mai stat la tagul ăsta. Eu sper că v-a plăcut ce ați citit, că ați adăugat noi cărți în listele voastre de lectură și că v-ați distrat un pic. Nu uitați să îmi spuneți părerea voastră despre cărțile pe care eu plănuiesc să le citesc, daca voi ați făcut-o deja!

Până data viitoare, toate cele bune și lecturi superbe! >:D<

4 comentarii:

  1. Am uitat să pun link-ul. :)))
    http://cartile-noptii.blogspot.ro/2017/07/mid-year-book-freak-out-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uii, ce mă bucur ca l-ai făcut și tu! Super răspunsuri!!

      Ștergere
  2. Super răspunsuri! Îmi doresc așaa mult să citesc „O mare de lacrimi”, am auzit numai lucruri bune despre ea și am citit și eu ,,Printre tonuri cenuşii".
    Daa, coperta de la cerința 14 e minunată! ♥ Parcă nici nu mai ai cuvinte după ce o privești.
    Am făcut și eu tag-ul, în sfârșit! Măcar nu-i trecut de iulie, să o considerăm „luna jumătății anului”. :))
    Lecturi plăcute să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E geniala O mare de lacrimi, te asigur.
      Mulțumesc, la fel!!

      Ștergere