21 octombrie 2017

Un dragon, o moștenire și un Cavaler

Recenzie de carte

„Eragon” -- Cristopher Paolini


Titlu: Eragon (Ciclul Moștenirea #1)
Autor: Christopher Paolini
Apariție: 2013 (pentru versiunea originală, 2003)
Nr. pagini: 540
Tip copertă: broșată cu clape
Editura: Rao
Traducere: Cezar Octavian Tabarcea








Descriere:


Atunci când Eragon, băiatul unui fermier sărac, descoperă în pădure o piatră albastră, minunat șlefuită, bucuria lui nu cunoaște margini. Tot ce poate crede este că va reuși să cumpere toată iarna de mâncare pentru familia lui. Nu se știe însă ca astfel a chemat din adâncuri neștiute un dragon și că a devenit moștenitorul unui destin misterios. În curănd, el va fi prins într-o aventură pe care nici nu și-ar fi putut-o imagina cu doar câteva zile în urmă. Dușmani fără de număr îi pornesc pe urme, iar singurele lui ajutoare sunt o sabie veche și sfaturile unui povestitor bătrân. Iar lumea pe care trebuie să o înfrunte este una a magiei și a puterilor nebănuite.



Părerea mea:


„Ca niște fire de nisip, timpul nu poate fi oprit să curgă. Anii trec, fie că vrem sau nu...  dar ne este dată puterea amintirii. Ceea ce s-a pierdut poate încă să trăiască în amintirea noastră.”

Eragon este cartea copilăriei mele „întârziate”. Încă încerc să mă decid dacă mi-ar fi plăcut mai mult dacă aș fi citit-o acum câțiva ani sau dacă e bine că am citit-o abia cum și că am înțeles-o la un nivel mai profund decât acum câțiva ani. (sper să aibă sens ce zic..)

Nu am avut așteptări de la Eragon, pur și simplu știam că o să fie o carte care va ajunge printre preferatele mele. Și nu m-a dezamăgit, chiar a ajuns una din cărțile cele mai faine pe care le-am citit anul ăsta.

„Numai inima te poate călăuzi. Numai dorința ei cea mai puternică te poate ajuta.”

Eragon este, în primul rând, despre viața unui adolescent și cât de mult te pot afecta anumite decizii, chiar și cele aparent mici, de-a lungul poveștii pe care fiecare om o trăiește. Iar Eragon (personajul de data asta, nu cartea), chiar dacă trăiește într-o cu totul altă lume decât a noastră, se înfruntă cu astfel de probleme. Și mi-a plăcut mult aspectul ăsta, m-a ajutat să mă identific mult mai mult cu personajul și am reușit să intru în pielea lui mai mult decât mi-aș fi putut imagina că e posibil. Și, credeți-mă, destul de rar se întâmplă să mă regăsesc mult într-un personaj.

„Din cărți și din pergamente poți afla multe lucruri, zise Jeod, arătându-și pereții plini. Cărțile astea sunt prietenii și tovarășii mei. Mă fac să râd, să plâng și să descopăr sensul vieții.”

Apoi, Eragon este despre curaj. Dragoste. Înțelepciune. Putere, dar nu o putere de care să abuzezi. O putere care te face un om puternic în suflet. O putere care aduce frumusețe. 
În această „categorie” nu se încadrează doar Eragon, ci și alte personaje, ca Saphira sau Brom. Dar accentul cade pe cel din urmă. Personaj secundar, căruia pentru început nu i-ai da importanță; un simplu povestitor, cunoscut doar pentru bagajul lui mare de cunoștințe. Picat ca din ceruri în satul natal al lui Eragon, Brom ajunge, de-a lungul romanului, să fie mentorul băiatului și una din persoanele cele mai importante din viața lui. Și, mai mult decât toate celelalte la un loc, un veritabil exemplu în toate domeniile la care te-ai putea gândi. În mintea mea, portretul lui Brom s-a conturat ca acela al unui bunic iubitor, atent, dar în același timp sever și sub călăuzirea căruia înveți oricum, de vrei, de nu vrei. Nu ai cum să nu te atașezi și de el. Nu spun că este perfect, pentru că nu este. Dar tocmai asta îl face cu atât mai uman și îl aduce mai aproape de sufletul meu.

„Adevăratul curaj înseamnă să trăiești și să suferi pentru lucrurile în care crezi.”

Și ultimul aspect, dar totuși nu cel din urmă, este prietenia. Am învățat atât de multe din prietenia celor doi, un om și un dragon ( a NU se confunda cu un simplu animal, detalii mai jos). Și, sincer să fiu, nu vreau ca povestea lor să se termine vreodată. Și, atunci când acest lucru se va întâmpla, ei vor trăi veșnic în inima mea. 
Încă din primele momente de când se cunosc, Eragon și Saphira dezvoltă o legătură deosebit de puternică și construiesc o relație bazată pe încredere, pe sinceritate, pe dragoste și pe orice alt principiu vreți. Ca în orice altă relație de prietenie, ei parcurg un traseu cu multe suișuri și coborâșuri, trecând împreună prin întâmplări care mai de care, doar pentru a consolida prietenia dintre ei într-un mod mai mult decât minunat.

„În problemele de dragoste... nu pot să vă sfătuiesc decât să fiți cinstiți. Asta-i unealta cea mai puternică pentru a sfărâma lacătele unei inimi sau pentru a dobândi iertare.”

M-am tot gândit ce aș putea să scriu despre modul în care Christoper scrie. Și am ajuns la concluzia că nu are un stil foarte dezvoltat sau că ar fi un maestru. Până mi-am amintit că a scris cartea asta la vârsta de 15 ani. Îmi retrag cuvintele. Pentru un adolescent cu atât de puțină experiență, a reușit să conceapă o carte de o scriitură destul de bună. Și cred că este de prisos să vă spun cât de mult apreciez lumea pe care a creat-o, anume Alagaesia. Câtă imaginație să ai să combini toate elementele din legende (ca elfi, pitici, dragoni) cu elemente noi și neașteptate. De exemplu, dragonii au un rol mai important decât ai crede. Dragonii nu sunt doar animale. Dragonii sunt ființe raționale, nu simboluri ale răului, ființe inteligente și pline de bunătate, nu lacome, așa cum poate îi cunoașteți din alte povești. 

„Oamenii au prostul obicei să-și amintească lucruri pe care ar fi fost mai bine să le uite.”


Singurul lucru care mai trebuie adăugat este acela că Cezar a făcut o treabă super bună cu traducerea. Tot respectul!


Mai multe nici nu are rost să vă spun, ci vă las pe voi să descoperiți celelalte minunății din cartea asta! Sper să vă bucurați de ea la fel de mult ca și mine.

Notă:

Din ciclul Moștenirea au mai apărut:
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu