21 martie 2018

Daruri, tărâmuri și lupte

Recenzie de carte

„Daruri” - Ursula le Guin

Titlu: Daruri (Cronicile Ținuturilor din Apus #1)
Autor: Ursula K. le Guin
Apariție: 2010 (2004, în original)
Nr. pagini: 256
Tip copertă: cartonată
Editura: Corint Junior
Traducere: Mihai-Dan Pavelescu





Descriere:



ORREC este fiul brantorului de Caspromant, iar Gry este fiica brantorilor de Barre și Rodd. Au crescut împreună în Tărâmurile de Sus, unde domeniile lor se învecinau.

Oamenii acelor ținuturi sunt precum pământurile pe care trăiesc: aspri, sălbatici și mândri. Se războiesc permanent cu unul sau altul dintre vecinii lor, își mână vitele, îi iau prizonieri pe servi, își sporesc averile. Doar darurile mai pot menține fragila pace dintre ei.

Darurile sunt puteri date pentru a fi folosite la protejarea domeniilor: ele sunt lăsate moștenire de către tată fiilor săi și de către mamă fiicelor sale.

În Barre, darul constă în chemarea animalelor.

Femeile din Cordemant au puterea de a lăsa pe cineva orb, surd sau mut.

Darul celor din Rodd este puterea de a trimite un jungher vrăjit în inima unui bărbat sau de a-i tăia beregata cu el, ori să-l schilodească, după cum le este placul, dacă este în raza lor vizuală.

Callemii pot mișca lucruri grele folosind numai cuvântul și gestul - chiar și clădiri, chiar și dealuri.

Darul brantorului de Drummant este irosirea înceată.

Casprii au cel mai bun și cel mai rău dintre daruri: des-ființarea... unei insecte, unui animal, unui loc.
Orrec și Gry sunt moștenitorii domeniilor Caspro și Barre. Darul lui Gry se adeverește, însă, spre deosebire de mama ei, ea nu va chema animalele pentru a le vâna. Și Orrec are o problemă: darul lui este neîmblânzit - nu-l poate controla și de-aceea ajunge să fie cel mai periculos dar posibil...

Părerea mea:


Mai întâi de toate, țin să menționez că nu este prima oară când citesc această carte, ci am mai citit-o odată acum 3 sau 4 ani. (am făcut un pic de research, a fost anul 2015. De ce mă simt ca și cum am citit seria asta acum un secol?) Și mi-a plăcut chiar mai mult data aceasta. Acum haideți să vă spun de ce este una dintre cărțile/seriile mele preferate.

Ah, era cât pe ce să uit. Nu vă lăsați înșelați de faptul că este publicată la Corint Junior. Nu, nu. Cartea nu este nici pe departe pentru copii, părerea mea, ci s-ar fi încadrat mult mai bine la literatură pentru tineri, chiar generală. Pentru că, deși are coperta mov și pare ceva vesel și plin de zâmbete și unicorni, ei bine... nu e. Cel puțin nu în totalitate. Uff, nici nu știu cum să mă exprim, fără să vă bag în ceață. Doar atât vă spun deocamdată: trebuie să citiți cartea asta, întreaga serie de altfel. Continuați vă rog să citiți până la final.

Să o luăm pas cu pas. Lumea creată de Ursula. Îmi pare atâât de rău că nu există o hartă în cartea asta. Ar fi cartea perfectă. Nu știu de ce, trăiam cu impresia că are una atașată de copertă, cel puțin așa îmi aminteam și am fost puțin dezamăgit să aflu că m-am înșelat. Dar e o lume superbă oricum. Să v-o descriu puțin. Acțiunea (sau cea mai mare parte din ea, oricum) are loc în Tărâmurile de Sus. Ținuturi sărace, cu pământ infertil și, cel mai important aspect, oameni care au daruri. Și care nu sunt nici pe departe ceea ce par. Sper că ați citit descrierea cărții de mai sus, iar dacă nu, vă invit să o faceți, ca să puteți înțelege despre ce e vorba. Bun, v-ați întors. Acum, că știți exact despre ce e vorba, cred că v-ați făcut o idee. În plus, vă asigur că, deși pare un fantasy cumva plin de elemente magice și lucruri de genul acesta, nu e chiar așa. Ursula a conceput totul, și mă refer la absolut tot, într-un mod atât de uimitor, încât nu mai reușești să faci bine diferența dintre realitate și ficțiune, nu mai reușești să te desprinzi de carte până nu o termini și nu o să mai ai aer nici să plângi, nici să râzi.

„Am întins mâinile către ea și mi le-a prins. Mi-am coborât chipul în palmele ei.
- Ești frumoasă, am murmurat în ele.
Gry s-a aplecat pentru a mă săruta pe păr, apoi s-a îndreptat, serioasă, încruntată și blândă.
- Orrec, a spus, ce-o să facem? 
- Vreme de un an, i-am zis, o să mă uit la tine. După aceea o să mă însor cu tine.”

Iubesc tare mult poveștile care nu urmează un tipar, care te scot din zona de confort și care, în același timp, te fac să te simți în largul tău și, până ajungi să dai ultima pagină, știi că acea poveste va rămâne în sufletul tău pentru totdeauna. Cam așa e și cu Daruri. Iese din tipare, are multe întorsături de situație, te uimește cum nu toate cărțile reușesc și nici nu urmărește un curs al povestiri cronologic. Cu toate acestea, nu o să te bage în ceață și nici nu te va face să rămâi confuz în anumite locuri. Ca să înțelegi mai bine, iau de exemplu ordinea evenimentelor: ultimele capitole au loc la doar câteva zile mai târziu față de primul capitol, în timp ce toot ce se află între ele reprezintă amintiri și incursiuni minunate în trecut, în copilărie, într-un univers care exista doar în legende. Una peste alta, dau impresia de dinamism și un stil alert care te ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină.

„ - În mine există rău, am spus. 
- Bineînțeles, nițel rău există până și în cei mai buni dintre noi, așa că n-ar fi mai înțelept să-l lași să iasă, să-l recunoști ca atare, nu să-l îngrijești și să-l păstrezi supurând în beznă.” 

Mi-e puțin frică să vorbesc despre personaje, nu știu de ce. Le-am iubit le iubesc prea mult și mi se pare că e ca și cum aș spune secretele dintr-o prietenie strânsă. Dar, oricum, trebuie să știți că Orrec, Gry, Melle, Canoc, „fugarul” și toți ceilalți m-au marcat într-un mod deosebit, prin modul lor de a fi și prin profunzimea gândirii lor. Nu e deloc tipul de carte care să fie tipică sau previzibilă, iar personajele nu fac excepție. Îți lasă o urmă atât de adâncă în suflet și te captivează atât de mult prin ceea ce sunt. Mai ales relațiile dintre personaje, de dragoste, relațiile părinți-copii sunt unice și creionate atât de atent și de detaliat și de blând și, totodată, cumva dureros de adevărate pe alocuri. Dar Gry și Orrec și relația dintre ei doi va fi întotdeauna una dintre preferatele mele, din toate cărțile citite vreodată.

„N-a spus niciodată de ce scria. N-a spus niciodată că o făcea pentru mine. N-a spus niciodată că scrisul însemna să afirme că într-o bună zi eu voi fi în stare să citesc ceea ce scrisese ea. N-a spus niciodată că scria fiindcă știa că s-ar putea să nu mai fie aici, ca să vorbească.”

Ca și fapte, să le zicem așa, nu se întâmplă tare tare multe chestii, dar, știind ce urmează în volumele următoare, vă garantez că totul are sens și pe cât de fain este primul volum, nici nu se compară cu ce urmează. Este efectiv mindblowing.

„Înțelegerea faptului că viața ta este o poveste, chiar în vreme ce o trăiești, te poate ajuta s-o trăiești bine. Este totuși lipsit de înțelepciune să crezi că știi cum se va desfășura sau cum se va sfârși. Acestea vor fi cunoscute doar după terminarea vieții. 
Și chiar când viața s-a terminat, chiar și când este viața altcuiva, a unui om care a trăit cu o sută de ani în urmă, a cărui poveste am auzit-o din nou și din nou, în timp ce o aud, eu sper și mă tem, ca și cum n-aș ști cum se va termina; și astfel trăiesc povestea și ea trăiește în mine. Acesta este modul cel mai bun pe care-l cunosc de a păcăli moartea. Moartea crede că ea pune sfârșit poveștilor. Ea nu poate înțelege că poveștile se sfârșesc prin ea, dar nu se sfârșesc odată cu ea.”

Este una dintre seriile mele de suflet și v-o recomand cu multă multă căldură! Faceți tot posibilul să ajungeți la ele, cu siguranță vă vor marca într-un mod aparte!

Din aceeași serie:

De aceeași autoare:

Notă:


In memoriam Ursula  K. Le Guin (1929-2018)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu