23 februarie 2018

O molie, un spion și o trădare

Recenzie de carte

„Trădarea câștigătorului” - Marie Rutkoksi

Apariție: septembrie 2017 (3 martie 2015, în original)
Nr. pagini: 400
Tip copertă: broșată
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Traducere: Oana Chițu






Descriere:


O căsătorie regală e ceea ce visează cele mai multe fete. Dar pentru Kestrel înseamnă o viață trăită într-o colivie pe care ea însăși a creat-o. Pe măsură ce nunta se apropie, ea tânjește să-i spună lui Arin adevărul despre logodna ei: că a acceptat să se mărite cu prințul în schimbul libertății lui Arin. Dar poate Kestrel să aibă încredere în Arin? Poate să se încreadă în ea însăși? Căci Kestrel se pricepe de minune la arta decepției. Ea acționează ca spion la curte, dar dacă va fi prinsă, va fi demascată ca trădătoare a țării sale. Și totuși nu se poate opri din căutarea unei căi de a schimba lumea sa nemiloasă… apropiindu-se, astfel, de descoperirea unui secret îngrozitor.
Uluitoarea continuare a bestsellerului Blestemul Câștigătorului dezvăluie prețul imens al minciunilor periculoase și al alianțelor necinstite. Adevărul va ieși la lumină și atunci Kestrel și Arin vor afla cât de mult îi vor costa faptele lor.


Părerea mea:

„Ți se pare că vezi ceea ce vrei să vezi.”

Sunt puțin confuz. Mi-a luat ceva mai mult decât mă așteptam să termin cartea asta, dar mă bucur că m-am motivat puțin să o termin. Un lucru să fie clar: nu mi-a plăcut la fel de mult ca primul volum din serie, Blestemul câștigătorului, dar mi-a plăcut oricum mult și, ca volum intermediar, a pregătit într-un mod interesant, foarte interesant, lucrurile pentru ultimul volum din serie, de care sunt mai mult ca sigur că va fi unul minunat. Sper să apară și la noi într-un timp cââât mai scurt.

„Uneori, crezi că îți dorești ceva, îi zise Arin, când, de fapt, tot ce e nevoie să faci e să-i dai drumul.”

Mai întâi de toate, vreau să ne oprim puțin și să admirăm frumusețea copertei cărții. Este mult mai frumoasă decât cea de la primul volum și îmi place foarte mult atenția asupra detaliilor, titlul în relief și faptul că chiar are legătură cu acțiunea din roman. Și, realizând că Kestrel chiar a purtat o rochie albastră într-un anumit moment important din carte, am o vagă bănuială despre o chestiune din ultimul volum, cu rochia aia roșie.(găsiți coperta la final)

Tot încerc să nu îl compar cu primul volum, dar parcă nu pot. Până la urmă, au legătură, așa că îmi voi permite să mai fac menționări la el pe ici-colo. Trădarea câștigătorului este o carte dură, dramatică și încărcată cu multă energie nu neapărat pozitivă. E tipul ăla de carte care te face să vrei să găsești o soluție mai repede la problemele personajelor, te doare sufletul să le vezi cum trec prin atâtea chestii și vezi în același timp cum finalul se apropie și nu este nici o rezolvare pentru ei.

„Era altceva să renunți de bunăvoie la ceva decât să știi că ți-a fost răpit. Diferența, spuse Kestrel, era alegerea pe care o făceai. O libertate limitată, dar mai bună decât nimic.”

Când am început cartea, eram foarte entuziasmat de ea și abia așteptam să intru din nou în universul, simplu în aparență, creat de autoare. Dar, după o vreme, am fost puțin descurajat și, atenție, opinie personală, mi s-a părut că a intrat prea mult pe dramă și dragoste neîmplinită și chestii din sfera asta, cel puțin pentru gustul meu. Mi-a plăcut însă faptul că, în acest proces cumva plicticos, se conturează mai bine personalitățile personajelor și se schimbă mult față de cum erau la începutul romanului. 

„- Cum de nu poți să te rușinezi de de consecințele vieții pe care ai ales-o? Cum de nu te simți goală pe dinăuntru?Ba da, gândi ea când deschise ușile bibliotecii și le lăsă să se închidă cu un bufnet în urma ei. Mă simt pustiită.”

Apoi, deși nu sunt un mare fan al politicii în viața reală, iubesc poveștile care se axează pe lupta pentru putere, pe guvernarea împărățiilor; automat, apar elemente legate de spionaj, trădări, furturi, minciuni, urmăriri. Imperiul Valorian poate fi asemănat cu ce au fost cândva Grecia sau Roma Antică și îmi place enorm modul în care ești introdus într-un univers antic, istoric, dar totodată modern, contemporan. Asta caut la o carte. Să îmi dea impresia de atemporalitate. Și Marie reușește să creeze asta prin scrierile ei.

Bineînțeles, toate faptele sunt însoțite și de o răsplată. Au fost momente când simțeam nevoia să urlu la un personaj și să îi spun să nu facă acea decizie proastă, dar, în final, sper că toate lucrurile vor lucra înspre bine. De-a lungul romanului, m-am bucurat enorm văzând cum protagoniștii își schimbă modul de gândire și realizează din ce în ce mai mult că trebuie să facă cu mare atenție fiecare pas, trăind într-o lume în care nu știi cine te privește, cine te ascultă sau cine este de fapt persoana care pare o ființă inocentă.

„Uneori, răspunse ea, îmi imaginez că sunt tu. Îmi imaginez viața ta și cum am schimbat-o noi. Și știu prea bine cum ai răspuns la rândul tău. Așa că da, te învinovățesc... și nu prea. Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi făcut la fel. Poate chiar mai rău.”

Kestrel și Arin sunt personajele principale, dar, contrar așteptărilor unora și spre fericirea mea cumva, nu apar simultan în roman de prea multe ori. Da, sunt câteva momente cu ei doi, chiar foarte importante (și ultimul m-a enervat și mi-a frânt inima în același timp), și este și conturată și relația dintre ei doi mai bine, dar am apreciat că au fost implicate și alte personaje, personaje bine creionate și pe care am ajuns să le apreciez mai mult decât pe protagoniști.

„Nu mă deranjează să fiu o molie. Probabil că aș începe să mănânc mătase dacă asta ar însemna că pot să zbor.”

Tensen. Da, este ciudățel la început și nici nu i-am dat multă atenție, dar, pe parcurs, am ajuns să văd în el figura unui bunic/bătrânel înțelept și șiret de care m-am atașat mult. Totuși, nu degeaba se spune că perii albi știu ce știu, Tensen întărește asta cu vârf și îndesat deși, ca orice om, calcă și el în părți și, evident, are de plătit.
La fel ca precedentul, și acesta m-a lăsat indiferent la început, dar încet-încet, Verex, prințul moștenitor al Valoriei, capătă un loc special în inima mea și, dacă îmi doresc ceva, e să îl văd pe omul ăsta fericit până la finalul trilogiei. Mă supăr rău dacă nu e așa. Oh, și da, chiar cred că în următorul volum o să joace un rol important, știe mai multe decât s-ar crede și poate face mai multe decât pare. Sper doar să nu facă chestii nesăbuite.
Cred că e prima oară când fac asta într-o recenzie, dar vreau să îl apreciez, cât de puțin, pe antagonist, anume Împăratul (încercam să îmi amintesc numele său, până am realizat că nu cred că a fost numit vreodată și asta îi dă un aer și mai interesant și misterios). O persoană plină de secrete, inteligentă și tot timpul pregătit de orice, capul imperiului valorian are o putere mult prea mare de care știe să se folosească cu iscusință.
Ar mai fi de menționat și generalul, Jess, Delilah, regina din est, Risha, dar, cred că dacă aș intra în detalii, aș fi tentat să spun mai multe decât trebuie, așa că vă las pe voi să descoperiți, citind întreaga serie.

Finalul este cel care m-a buimăcit total. Când reușisem și eu în sfârșit să îmi construiesc o teorie și o posibilă continuare pentru roman, totul, dar totul a fost dat peste cap și, colac peste pupăză, s-a și încheiat romanul într-un mod minunat de dureros. Cu alte cuvinte, am nevoie de volumul 3 chiar acum. 
Cum spuneam și la început, nu a fost o carte foarte uimitoare, dar se merită 100%, ținând cont de ceea ce va urma în ultimul volum al seriei. Așa că, în timp ce așteptați volumul 3, faceți rost de primele 2 și citiți-le!

Notă:

Din aceeași serie:

Mulțumesc din suflet editurii Corint, care mi-a oferit șansa de a citi această carte! Puteți cumpăra cartea, alături de primul volum din serie, de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu