16 februarie 2018

Un virus, jocuri și copii

Recenzie de carte

„Focurile din Tegel” - F. Geda/M. Magnone

Titlu: Focurile din Tegel (Berlin #1)
Autori: Fabio Geda și Marco Magnone
Apariție: 2015 
Nr. pagini: 192
Tip copertă: cartonată
Editura: Corint Junior
Traducere: Geanina Tivdă







Descriere:


O nouă distopie pe gustul fanilor seriei Divergent la Corint Junior.
Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

Focurile din Tegel este primul volum al unei serii formate din șapte cărți.

Părerea mea:


Simona, din cauza datorită ție citesc cartea asta și eram sigur că o să fie pe gustul meu. Mulțumesc super mult!!

Singurul aspect ce nu mi-a plăcut la acest roman este lungimea sa. Adică, fii serios, 192 de pagini nu sunt de-ajuns! Slavă cerului că seria are 7 volume și că pot face rost de următoarele volume curând. Abia aștept să îmi ajungă volumul 2 și să mă și apuc de el!

Țineți minte cum în recenzia de la Cioburi de stele vă spuneam că nu cred că mă voi apuca tare repede de o altă carte scrisă de doi autori? Ei bine, Fabio și Marco m-au impresionat în mod mai mult decât plăcut și mi-au redat încrederea și, de ce nu, dorința de a mai șanse și altor cărți scrise de mai mult de un autor.

- Nu cumva să lași amintirile să pălească. Niciodată. Nici măcar atunci când din ele ar rămâne doar un fir de pânză de păianjen. Ne-am înțeles.
- Da, răspunsese ea.
- Promite-ne.
- Vă promit.

Încă din primele pagini, ești captivat de acțiune, ești atras de stilul în care este realizată cartea, te îndrăgostești de personaje. Dar, cel puțin pentru mine, cel mai interesant aspect a fost universul creat de autori. Și ideea care stă la baza cărții, una atât de originală că aproape îți dă fiori, pe bune. Ne aflăm într-un Berlin post-apocaliptic, deși, uimitor și puțin ciudat, nu ne aflăm în viitor, anii 2200 sau 3000 și ceva, ca în alte povești distopice. Suntem în trecut, mai exact 1978. Zidul Berlinului încă e în picioare și ne aflăm în plin Război Rece. Toate relativ bune și frumoase, cel puțin datorită faptului că se află în partea democratică a Berlinului și nu în cea de est, asta până când, de nicăieri, lovește un virus ciudat care afectează pe toată lumea. Mai puțin copiii și adolescenții. Și femeile însărcinate, dar care mor după ce dau naștere. Și toată chestia asta mi s-a părut super interesantă și nouă și m-a atras altfel în poveste. Nu pot spune că am avut așteptări, dar am știut de la început un lucru: nu o să fie lectură plină de clișee. Și mă bucur că s-a adeverit. Un lucru care i-a redat originalitatea cred că a fost faptul că autorii nu sunt americani/englezi. Știu, nu pot generaliza, dar cred că îmi poate oricine confirma clișeitatea a cel puțin jumătate din operele literare publicate în ultimul deceniu. Și cred că, dacă aș ieși puțin din sfera asta, și aș citi și literatură internațională, voi descoperi și chestii originale, mentalități diferite și idei noi, așa cum s-a întâmplat cu cartea de față, ce face parte din literatura italiană.

Bunul simț îi spunea să o ia pe o stradă laterală și să se ducă la Tegel fără să se amestece în chestii care nu-l priveau. Dar în capul lui îl auzi pe Sven spunând: „Ei bine? Ce mai aștepți?”. Și pe tatăl lui, așezat pe canapea, sub portretul Rosei Luxemburg, bombănind că în viață, ei, bine, în viață uneori trebuie să alegi între ceea ce este corect și ceea ce este convenabil.

Deși personajele sunt doar niște copii, viața și situațiile prin care au trecut i-au determinat să se maturizeze prematur. Astfel, sunt create niște personaje bine conturate, aproape reale, care m-au impresionat prin modul lor de gândire, prin deciziile pe care le iau și prin modul în care, chiar în lipsa adulților, au învățat să creeze comnunități, să supraviețuiască, să aibă grijă unii de alții. Totuși, din cauza lungimii nu prea lungi a cărții, alături de cantitatea mare de detalii (care nu sunt plictisitoare, vă asigur) despre lume și multele personaje introduse, nu am avut timp să cunosc bine fiecare personaj separat și nici nu pot spune că am un preferat. Cred că voi reuși să le cunosc mai bine abia după al doilea sau al treilea volum și, cum v-am mai spus, sunt nerăbdător să mă afund într-o altă lectură din acest univers, deși știu de pe acum că îmi va părea rău când voi citi ultimul volum al seriei... Și chiar dacă am zis că nu am un preferat, aș vrea totuși să mă opresc un moment în dreptul lui Sven și să îi apreciez curajul și loialitatea. Este tipul de personaj care inspiră încredere și motivație celor din jur, care îți rămâne în memorie și, în același timp, tipul de lider care te face să îl urmezi din plăcere. La fel stau lucrurile și cu Nora, de care, ei bine, îmi place ca și om și tot ce îmi doresc e să rămână în viață cât mai mult.

Despre medicină știa puțin sau mai nimic. Dar când încercase să se fofileze, să spună că habar n-avea ce să facă, unde să pună mâinile, ei bine, lucrurile se înrăutățiseră. Adevărul era că se simțea mai vinovată dacă nu făcea nimic decât dacă se prefăcea că face ceva la care nu se pricepea. Iar celelalte fete, la urma urmei, preferau să creadă că ea chiar știa ce face decât să nu primească îngriijri; căci dacă cineva are grijă de tine, chiar dacă nu face bine trupului, face bine sufletului.

Sunt sigur că am uitat să menționez faptul că, la începutul și finalul cărții, chiar lipită de coperte, se află o hartă. Și deși la început mă uitam la ea ca picat din plop, mi-a plăcut mult că, pe parcursul lecturii, am tot dat la început și am reperat diferite zone pe hartă, creându-mi astfel tot mai mult iluzia de realitate. Iubesc cărțile ce au hărți și care te acaparează atât de mult încât, chiar dacă este SF sau fantasy sau distopică, la un moment dat te fac să te întrebi unde e sâmburele de adevăr din ele și dacă nu cumva este o poveste bazată pe fapte reale.  


Poate nu este o lectură impresionantă, care să te dea pe spate într-un mod miraculos. Da, se încadrează la literatură pentru copii, dar credeți-mă, nu e doar pentru copii. O recomand oricui îi e dor de inocența copilăriei, de jocurile care acum ni se par prostești din spatele blocului, de glume ce doar un copil le poate face.  Este o lectură relaxantă și tulburătoare pe alocuri, dar care îți va rămâne aproape de suflet cu siguranță. Dacă voi nu o citiți, cumpărați-o măcar pentru copiii sau rudele voastre mai mici. Se merită!

- Nu este vorba de vârstă, ci de aluatul din care ești făcut. De felul în care-ți folosești capul. De felul în care te comporți.

Notă:

Din aceeași serie:


Mulțumesc din suflet editurii Corint, care mi-a oferit șansa de a păși în acest univers minunat! Puteți cumpăra cartea, alături de restul volumelor apărute, de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să lăsați un like pe pagina de facebook și un follow pe pagina de instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!

4 comentarii:

  1. Nu știam că sunt 5 volume! Oh my gosh!
    Eu am avut doar primul volum, l-am încercat, dar l-am abandonat după 50 și ceva de pagini... nu am înțeles deloc acțiunea și nu am priceput mai nimic. Poate o să mă întorc la ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ar trebui să îi mai dai o şansă!! Este mult prea faină și sunt sigur că și mai departe voi fi plăcut surprins. Și în romana sunt doar 4 apărute, al cincilea nu e încă tradus. Și anul ăsta or să mai apară încă două și se încheie seria.

      Ștergere
  2. Cumva nu ma tenteaza, dar lectura placuta!

    RăspundețiȘtergere