29 martie 2018

Oameni, regine și puteri superumane

Recenzie de carte

„Regina Roșie” - Victoria Aveyard


Titlu: Regina Roșie (Regina Roșie #1)
Autor: Victoria Aveyard
Apariție: 12 februarie 2016 (2015, în original)
Nr. pagini: 472
Tip copertă: broșată
Editura: Nemira, colecția Young Adult
Traducere: Shauki Al-Gareeb








Descriere:


Lumea lui Mare Barrow este împarțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și roșie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.


Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prințesă argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat singura certitudine este trădarea.




Părerea mea:


Cartea asta nu este deloc, deloc, ce mă așteptam eu să fie. Mult timp nici măcar nu am vrut să citesc, crezând că e ceva despre vampiri și chestii, dar când din întâmplare am citit descrierea și am văzut despre ce e vorba cu adevărat, mi-am spus că trebuie să o citesc. Și acum, după ce am citit, nu am nici un fel de regrete. E super super faină cartea și v-o recomand din toată inima.


Mai întâi de toate, vreau să vă reamintesc că autoarea scrie ficțiune pentru adolescenți. Așa că nu trebuie să vă așteptați la ceva magnific scris sau foarte original, dar vă asigur că vă va ține în priză și vă țineți de ea până o dați gata. Am citit-o în câteva zile, în pauze, în ore, în loc să dorm, până am ajuns la final. Și am rămas bum!


„- Ce ai tu e un dar, îmi șoptește ea la ureche. Nu-l irosi.”

Cum spuneam, originalitatea nu este punctul forte al acestei cărți, multe clișee strecurându-se de-a lungul poveștii. Însă, integrate cum trebuie, unele din ele au ajuns să îmi placă, mai puțin unul, dar asupra acestuia voi reveni mai târziu. Acum vreau să vă spun câte ceva despre stil: aducând puțin cu stilul lui Suzanne Collins, mi-a dat și impresia unei lumi asemănătoare, cel puțin din puncte de vedere politic, cu lumea din Hunger Games, deși lucrurile stau diferit din anumite puncte de vedere, într-un sens mai bun. Universul creat de Victoria este unul original asta pot spune sigur. Dintre toate lucrurile, acesta este cel mai ingenios. În lumea din Regina Roșie, oamenii se împart în două: argintii și roșii, după culoarea sângelui. Cei roșii sunt oameni normali, poporul de rând, pe când cei argintii formează înalta societate, fiind oameni cu puteri supranaturale.


„Acum mult timp spunea că suntem niște furnici, niște furnici roșii care ardeau în lumina unui soare argintiu. Distruse de măreția celorlalți, pierzând bătălia pentru dreptul de a exista, deoarece nu suntem speciale. Nu am evoluat ca ei, cu puteri și forțe ce ne depășesc cu mult limitele imaginației. Am rămas la fel, imobile în propriile noastre trupuri. Lumea s-a schimbat în jurul nostru și noi am rămas la fel.
  
Iar când Mare are pentru prima oară tangență cu lumea aceasta, ei bine, să spunem că lucrurile nu merg deloc cum și-ar fi imaginat ea sau oricine altcineva. În urma unui incident mai mult sau mai puțin plăcut, protagonista romanului află că, deși născută roșie, deține puteri ce, în mod normal, aparțin argintiilor. Astfel, este aruncată într-o lume pe care nu o înțelege, care o sperie și o intrigă și care o împinge spre lucruri nebănuite, în timp ce se dezvoltă ca și om, transformându-se într-un om puțin mai matur. Per total, țin să menționez că Mare Barrow nu este nicidecum unul dintre personajele mele preferate, caracterul ei fiind cumva respingător, i-aș spune. Totuși, au fost destule momente în care am apreciat-o și mi-a plăcut de ea.


„Cu lacrimile mă pot lupta, însă nu și cu întrebările. Nu cu îndoiala care își face loc în inima mea.
Ce mi se întâmplă? 
Ce anume sunt?

Un alt personaj care mi-a plăcut mult, atunci? Hmm, greu de zis. Singurul de care mi-a plăcut în totalitate este Julian, dar din păcate nu se pune atât de mult accent pe el pe cât aș fi vrut și tot ce sper e că va apărea și în volumele următoare și că va fi bine. Arhivar, bibliotecar, învățător sau profesor, poate fi denumit oricum, Julian mi-a transmis un sentiment fratern protector, a fost un element cald într-o lume rece, o gură de aer proaspăt întrun spațiu sufocant. Inteligent peste măsură, m-a cucerit prin multe aspecte și chiar mi-a pus un zâmbet pe buze și m-a făcut curios.



Cal și Maven sunt frați și au un rol destul de important în poveste. Aș vrea să vă spun mai multe despre ei, dar în același timp nu vreau să vă zic nimic, pentru a nu vă da spoilere, cum am pățit eu, ci vreau să vă bucurați din plin de lectura cărții, fără să știți anumite detalii dinainte. Kilorn, pe de altă parte, este prietenul cel mai bun al lui Mare, născut ca și ea în Pilonii, fiind ucenic de pescar. Cum probabil ați bănuit deja, se formează un triunghi amoros sau, mai degrabă, un pătrat. Și acesta este clișeul pe care nu îl pot suporta, anume să văd un personaj, de obicei feminin, cum cască gura după 2 sau 3 sau 7 tipi în același timp. Iar Mare e ceva de genul: „Pe ăsta îl iubesc, de ăsta îmi place, dar îl bag în friend-zone, iar celălat pare drăguț și parcă o să mă îndărgostesc și de el.” Toate astea m-au scos din minți pe alocuri, dar din fericire au fost alte lucruri care să mă distragă până la urmă.

Cal                                  Kilorn                                   Maven

Și aici mă refer la răsturnările de situație. Oh, Doamne, multe au mai fost și prea puțin am fost pregătit pentru ele. Și dacă nu a fost originală în alte chestii, aici a debordat de originalitate și idei pe care nu știu de prin ce pivniță ciudată le-a scos. O grămadă de aspecte la care nu m-aș fi gândit în veci, situații care s-au terminat totalmente diferit de cum mi-am imaginat, personaje care au făcut lucruri la care nu mă așteptam. Oricine poate trăda pe oricine, aceasta e o frază pe care Mare și-o tot repetă și care se tot adeverește, din păcate. Sau nu. Dar asta vă las pe voi să aflați.

Nu pot spune că este o lectură neapărat ușoară, dar este cu siguranță una care să te țină atent și cumva te relaxează. Dar un lucru știu sigur: odată ce ai citit primele capitole, nu o mai lași din mână până nu o termini. De asemenea, mă bucur mult că romanul are mai mult de 400 de pagini și că nu a fost o lectură scurtă, ci a fost timp și de detalii și de world building ca lumea. Și bucuria îmi e și mai mare când știu că volumele 2 și 3 sunt și mai groase.

Abia aștept să văd ce a mai pregătit Victoria pentru noi în acestea, sper doar că lucruri de bine. Sincer să fiu, aștept cu nerăbdare să ajung la volumul al patrulea, War storm, care arată magnific, comparativ cu celelalte, deși toate mi se par extrem de frumoase și catchy în același timp. Așa că, dacă nu ați făcut rost de ele, faceți cât mai repede!

Notă:

Din aceeași serie:

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit! Puteți achiziționa romanul, la fel ca și celelalte volume ale seriei, de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Nu uitați să dați un like pe pagina lor de Facebook și să îi urmăriți și pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate noutățile!




2 comentarii:

  1. Și pe mine m-a deranjat puțin super-pătratul amoros, dar în rest chiar mi-a plăcut cartea, mi-a amintit cumva de X-men pe alocuri :)) Plus, am decis să cunt #teampescarforever, deși parcă mi-e teamă că n-are nicio șansă la inima lui Mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam așa sunt și eu, dar da, din păcate nu prea are șanse pescarul nostru. :))

      Ștergere